Conopidă la cuptor 2.0 by Radu Dumitrescu - Rețetă Video
10,70 lei
9,09 lei
Timp pregătire
10 min
Timp gătire
30 min
Porții
5
Total
40 min
Ingrediente
- -500g conopidă
- -50g unt
- -1 cățel usturoi
- -2 legături pătrunjel
- -1 legătură ceapă verde
- -1 ceapă
- -1 țelină
- -2 morcovi
- -2 rădăcini păstârnac
- -Praf de curry
- -200g iaurt
- -100g sos cu trufe și ciuperci (opțional)
Mod de preparare
1
Facem o supă simplă din ceapă, țelină, morcovi, păstârnac și o legătură de pătrunjel. Lăsăm legumele să fiarbă ~15 minute.
2
Luăm conopida, desfacem floretele și le tăiem cotoarele. Punem și cotoarele în oala cu supă.
3
Când supa e gata, punem și conopida în oală și le fierbem împreună ~7 minute. Verificăm conopida cu o scobitoare (să nu fie foarte fiartă/moale). Când e gata, scoatem conopida într-un castron.
4
Într-o tigaie încinsă, punem 50g de unt, un cățel de usturoi zdrobit și un praf de curry și amestecăm bine. Punem bucățile de conopidă în tigaie și le prăjim puțin pe fiecare parte. După ce le întoarcem, adăugăm în tigaie o jumătate de polonic din supă. Lăsăm conopida pe foc până scade apa și obținem un pic de sos.
5
Scoatem conopida din tigaie pe o hârtie de copt, turnăm sosul peste ea, împachetăm bine și o ținem 5-6 minute în cuptorul încins la 180°C (până se caramelizează). Cât timp conopida stă la cuptor, pregătim sosul:
6
Amestecăm 200g de iaurt cu 100g de sos cu trufe și ciuperci.
7
Scoatem conopida din cuptor și o punem pe farfurie.
8
Adăugăm peste conopidă sosul de iaurt și presărăm codițele de pătrunjel deasupra.
9
Poftă bună!
O rețetă & alte povestiri | Radu Dumitrescu
Tips