Econom
Tartă cu cremă de vanilie și fructe by Mara Coman

8,70 lei

/porție
Timp pregătire
25 min
Timp gătire
40 min
Porții
8
Total
65 min
Ingrediente
  • -
    85g de unt nesărat
  • -
    15ml ulei
  • -
    45ml apă
  • -
    165g zahăr (15g pentru aluat + 150g pentru cremă)
  • -
    160g de făină
  • -
    un praf de sare
  • -
    6 gălbenușuri
  • -
    500ml de lapte
  • -
    40g amidon
  • -
    1 baton de vanilie
  • -
    150ml de smântână lichidă 30% grăsime
  • -
    10g zahăr pudră
  • -
    300-400g capsune, afine (pentru decor)
Mod de preparare
1
Preîncălzim cuptorul la 210°C.
2
Topim în cuptor sau în cuptorul cu microunde untul, uleiul, apa, zahărul și sarea.
3
Punem conținutul într-un castron și, cu o spatulă, amestecam rapid făina, până când totul se transformă într-o bilă de aluat.
4
Când nu mai frige, întindem aluatul într-o formă de tartă unsă cu unt sau cu ulei. Aluatul e sfărâmicios, nu se poate întinde cu sucitorul, de aceea îl punem direct în forma rotundă și îl întindem bine cu degetele și cu podul palmei până când va fi relativ uniform;
5
Înțepăm aluatul cu o furculiță, ca să nu se umfle, apoi lăsăm la copt 10-15 minute sau până când devine auriu-arămiu. Pentru că nu va mai fi pus la cuptor cu umplutura, aluatul trebuie să fie copt. Când e gata, lăsăm să se răcească.
6
Amestecăm cu mixerul gălbenușurile cu zahărul și sarea. Amestecul va fi ceva mai deschis la culoare.
7
Adăugăm amidonul și amestecăm doar câteva secunde, până se încorporează.
8
Punem la încălzit laptele cu păstaia sau cu esența de vanilie. Nu-l lăsăm până fierbe, ci doar până se înfierbântă.
9
Când e fierbinte, punem câte un polonic de lapte peste compoziția cu gălbenușuri și amestecăm până se omogenizează.
10
Tapetăm un vas rezistent cu folie alimentară din plastic.
11
Transferăm compoziția în oala în care a fiert laptele și o punem la foc mic. E important să amestecăm cu o spatulă încontinuu – altfel se va lipi – până se îngroașă bine. Textura trebuie să fie precum cea a unei budinci. ȘI miroase foarte bine!
12
Turnăm budinca în vasul tapetat cu folie alimentară și o împachetăm în acea folie. Apoi o lăsăm să se răcească și ulterior o punem pentru câteva ore în frigider. Dacă nu e grabă, o putem lăsa și până a doua zi.
13
Când au trecut cele câteva ore, facem frișca. E simplu: batem cu mixerul smântâna și adăugăm, dacă vrem, o lingură de zahăr pudră. Se poate și fără, pentru că avem deja crema de vanilie care e dulce.
14
Scoatem din frigider budinca de vanilie și o amestecăm cu un tel până devine din nou cremoasă. În ea, încorporăm frișca ușor, cu spatula. E posibil să nu fie nevoie să punem toată frișca; aici, depinde de gust. Însă ideal ar fi ca această cremă care rezultă să nu fie foarte subțire, să aibă “ținută”.
15
Umplem blatul de tartă cu cremă de vanilie și frișcă, apoi o mai lăsăm câteva ore la frigider, ca să se taie frumos.
16
Punem deasupra fructele preferate și decorăm cu un strat de zahăr pudră.
Tips
prod-10.0.6